Ocular Axiom 50mm 2" Celestron
Ocularul Axiom 50mm 2" face parte din seria de oculare Axiom (nedisponibile in prezent) realizate pentru Celestron in Japonia, fiind o continuare a seriei de oculare Ultima (nedisponibile in prezent de la Celestron, dar disponibile in varianta realizata pentru Baader Planetarium - ocularele Eudiascopice). Ocularele au un design optic alcatuit din 7 lentile ce produc un camp vizual aparent de 70 grade, iar in cazul ocularului cu distanta focala de 50mm un camp vizual aparent de 52 grade. Ocularele au un camp vizual corectat pana la margine inclusiv in telescoape cu un raport focal f/4. Curbura campului vizual este minora, aparand doar putin la margine in modelele cu distanta focale mici, dar acest lucru este de importanta minora intrucat in spatiu nu exista linii drepte. Corectia culorii este buna, iar contrastul in cazul observatiilor planetare este bun. Toate suprafetele aer-sticla sunt acoperite antireflex si pentru cresterea transmisiei de lumina (fully multi-coated) cu cele mai bune straturi antireflex existente la ora actuala, iar marginile fiecarei lentile sunt innegrite pentru a elimina reflexiile interne si a creste contrastul. Ocularele dispun de filet intern pentru filtre si banda de cauciuc pentru o manipulare sigura. Cupa de protectie blocheaza lumina externa din mediul ambient. Ocularele sunt deosebit de utile pentru obiecte deepsky mari precum roiuri de stele, nebuloase etc.
Ocularul Axiom 50mm 2" este ocularul cu cea mai mare distanta focala din cadrul seriei si unul dintre putinele oculare cu distanta focala atat de mare existente. Relieful ocular este foarte generos, 38mm, ocularul putand fi utilizat fara probleme chiar si de catre persoanele ce sunt nevoite sa poarte ochelari. Datorita distantei focale mari recomandam utilizarea ocularului Axiom 50mm doar in telescoape cu distanta focala mai mare (reflectoare newtoniene, refractoare lungi, telescoape tip Cassegrain - SCT, MCT, DK) pentru a obtine cel mai mare camp vizual posibil. Comparatiile realizate de observatori critici intre ocularul Axiom 50mm si alte oculare cu aceeasi distanta focala existente au aratat ca ocularul Axiom 50mm produce cea mai buna imagine, cu cel mai corectat camp vizual si cel mai bun contrast. Ocularul Axiom 50mm 2" permite obtinerea de campuri vizuale largi in telescoapele cu raporturi focale mari, astfel ca pot fi observate in intregime si obiectele deepsky extinse.
Ocularul Axiom 50mm 2" nu se mai produce de mai multi ani si mai avem in stoc un numar foarte mic de exemplare. Odata cu vanzarea acestora nu vor mai fi altele, astfel ca acum este ultima sansa sa achizitionati acest ocular excelent. Toate exemplarele sunt noi, in cutie si au garantie 1 an.